Camera, de Emma Donoghue

    Descriere
    Pentru Jack, un băieţel în vârstă de cinci ani, Camera înseamnă lumea. Acolo s-a născut şi a crescut; împreună cu mama lui, acolo se joacă, citeşte şi învaţă lucruri despre viaţă. Noaptea, mama îl închide cu grijă în dulap, unde trebuie să doarmă când vine Batrânul Nick în vizită. Pentru Jack, Camera înseamnă acasă, dar pentru mama lui e închisoarea în care Batrânul Nick a ţinut-o captivă timp de şapte ani. Prin determinare, ingeniozitate şi o dragoste uriaşă, mama a creat o viaţă pentru Jack. Dar ştie că nu e de ajuns... nici pentru Jack, nici pentru ea însăşi. Aşa că pune la cale un plan de evadare, crezând în curajul fiului ei şi în noroc. Însă nu înţelege cât de puţin pregătită este în realitate pentru ca planul să reuşească.
    Narată în întregime în limbajul plastic şi savuros al lui Jack, băieţelul de cinci ani, Camera este o poveste despre curaj şi despre legătura profundă dintre părinte şi copil.

    Foarte, foarte mult mi-a plăcut această carte. Mi-aş fi dorit să aibă mai multe pagini. Este dureroasă, am empatizat cu Jack şi mămica lui, m-am simţit prizonieră împreună cu ei, am plâns la final. Şi, ca o coincidenţă, am citit cartea fiind închisă în casă, deoarece sora-mai-mare are varicelă :-) M-am bucurat că e doar o carte, că e ficţiune. Ar fi cumplit ca undeva, în lumea asta care devine tot mai bolnavă, să existe astfel de cazuri. Dar, exact cum spune Mami, există mai multe moduri de a ţine un om sechestrat. Am admirat-o, a încercat, atât cât i s-a permis, să-l crească frumos pe Jack, l-a ţinut departe de Bătrânul Nick şi i-a creat o Lume într-o Cameră (trebuie să reiau lectura unui pasaj, pentru că nu reuşesc să-mi dau seama ce este Şarpele Ou :-)). Şi când mă gândesc că am cumpărat cartea doar pentru că era redusă foarte mult, n-am citit nimic despre ea pe net. A trecut testul, rămâne la noi în bibliotecă :-)
     
    Citate
    "De pe faţa lui Mami curge apă pe faţa mea. Mă dau brusc la o parte, e sărată."

     "Dar ideea e că sclavia nu e o invenţie nouă. Iar detenţia solitară-ştiaţi că în America avem mai mult de 25.000 de prizonieri în celule de izolare? Unii dintre ei de peste douăzeci de ani? (...) Cât despre copii, sunt locuri unde bebeluşii zac în orfelinate câte cinci într-un pătuţ cu suzetele lipite de gură, copii violaţi de Tati în fiecare noapte, copii în închisoare, copii care fac covoare până orbesc...
    Un minut e linişte. Apoi femeia spune:
    -Experienţele dumneavoastră v-au făcut să simţiţi o imensă compasiune pentru copiii suferinzi din întreaga lume.
    -Nu doar pentru copii, spune Mami. Oamenii sunt sechestraţi în tot soiul de moduri."

    "Observ că, în lume, persoanele sunt aproape tot timpul stresate şi nu au timp.(...)Cred că timpul se întinde foarte subţire, ca untul, peste toată lumea, peste drumuri şi case şi locuri de joacă şi magazine, aşa că nu e decât câte-un cubuleţ de timp pe fiecare loc, şi apoi toată lumea trebuie să se grăbească la cealaltă bucăţică.  În plus, peste tot văd că cei mai mulţi adulţi nu iubesc copiii, nici măcar părinţii lor. Spun despre copii că sunt minunaţi şi foarte drăguţi, îi pun să facă acelaşi lucru tot timpul ca să le poată face poze, dar de fapt nu vor să se joace cu ei. Preferă să stea jos şi să bea cafea şi să vorbească cu alţi adulţi. Uneori e câte un copil mic care plânge şi Mami a lui nici măcar nu-l aude."

    "Sufletul îşi alege compania care-i convine. Apoi închide uşa."